Accessibility Tools
Centrul Național de Cartografie participă pentru a noua oară la evenimentul NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI, la București.
Acest eveniment are loc în fiecare an în ultima zi de Vineri a lunii Septembrie, în numeroase orașe europene. Astfel, anul acesta evenimentul se va desfășura în data de 26 Septembrie, sub sloganul “Știința unește OAMENI și IDEI”.
Noaptea Cercetătorilor Europeni nu este doar un eveniment, este o călătorie fascinantă în lumea științei!
Publicul este invitat să exploreaze o varietate de domenii, de la cartografie, chimie, fizică, biologie, astronomie, inginerie, robotică, arheologie, antropologie, ecologie, educație financiară și până la telecomunicații, inteligență artificială și realitate virtuală.
Noaptea Cercetătorilor Europeni dezvăluie știința pe înțelesul tuturor, prin activități care combină educația cu divertismentul.
NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2025 este organizat în 29 țări.
În București, NCE2025 este organizat pentru a doua ediție consecutivă la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151) - parte a Muzeului Municipiului București.
Publicul va avea acces la eveniment între orele 16:00 - 21:00, iar intrarea este liberă.
CNC propune participanților identificarea unor soluții de adaptare la schimbările climatice, resimțite de noi toți prin fenomenele meteorologice extreme, precum inundații, valuri de căldură.
Ideile cele mai inovatoare vor fi răsplătite și vor fi incluse în proiectul european de cercetare CARMINE - Climate-Resilient Development Pathways in Metropolitan Regions of Europe, finanțat prin Horizon Europe.
Vă așteptăm la standul CNC cu activități interactive de modelare 3D, de simulare a impactului inundațiilor și de identificare a insulelor de căldură la nivel urban. Pentru cei mai mici participanți am pregătit jocuri tip puzzle și un atelier pentru crearea unei hărți pe baza imaginilor aeriene.
Pentru mai multe detalii puteți contacta site-urile:
https://www.noapteacercetatorilor.eu/
https://carmine-project.eu/
#ROMPOS #GNSS #CentrulNaționaldeCartografie În luna august 2025, au fost înregistrați 4.262 de utilizatori ai serviciilor sistemului românesc de determinare a poziției (ROMPOS).
#ROMPOS asigură poziționări precise în sistemul european de referință și coordonate ETRS89 și se bazează pe sistemele de navigație prin satelit (GNSS – Global Navigation Satellite Systems) incluzând GPS, #GLONASS, Galileo, BeiDou și pe rețeaua națională de stații #GNSS permanente (RNSGP).
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin intermediul Centrului Național de Cartografie (CNC), lansează un nou produs ROMPOS pentru postprocesare, destinat utilizatorilor de date GNSS: fișierele RINEX (Receiver Independent Exchange Format) versiunea 3. Acestea sunt disponibile în paralel cu fișierele în format RINEX 2, care există deja în cadrul sistemului. Noua versiune de fișiere RINEX 3 răspunde nevoilor actuale din domeniul geodeziei, topografiei, navigației și cercetării, oferind un format standardizat, extins și adaptat noilor constelații GNSS.
Compatibilitatea extinsă cu toate constelațiile GNSS actuale (GPS, GLONASS, Galileo, BeiDou) și structura modernizată și standardizată, care facilitează interoperabilitatea între diverse echipamente și software-uri de procesare sunt principalele avantaje ale utilizării fișierelor RINEX 3.
În plus, utilizatorii au acum posibilitatea de a alege între formatul tradițional RINEX 2 și cel avansat RINEX 3, în funcție de necesitățile aplicației sau de compatibilitatea echipamentelor. Fișierele GNSS RINEX 3 sunt disponibile prin intermediul platformei app.rompos.ro începând cu data de 01.01.2025. Înregistrările RINEX 3 istorice (anterioare acestei date) pot fi solicitate prin cerere adresată către CNC.
Începând cu data de 01.10.2025 fișierele RINEX 2 vor fi generate din fișierele RINEX 3 și pot fi accesate din app.rompos.ro prin meniul „Comandă extinsă”.
De asemenea, pe platforma app.rompos.ro sunt disponibile informații relevante privind calitatea datelor RINEX, utile în evaluarea și selecția seturilor de date ce urmează să fie descărcate. Implementarea acestui nou produs susține obiectivul ROMPOS de a furniza servicii de poziționare de înaltă precizie, în acord cu standardele internaționale și evoluțiile tehnologice din domeniul GNSS.
#ROMPOS #GNSS #CentrulNaționaldeCartografie În luna iulie 2025, au fost înregistrați 4.284 de utilizatori ai serviciilor sistemului românesc de determinare a poziției (ROMPOS).
#ROMPOS asigură poziționări precise în sistemul european de referință și coordonate ETRS89 și se bazează pe sistemele de navigație prin satelit (GNSS – Global Navigation Satellite Systems) incluzând GPS, #GLONASS, Galileo, BeiDou și pe rețeaua națională de stații #GNSS permanente (RNSGP).